Aflat într-o vacanță în Asia, interpretul de muzică pupulară are parte de un concediu de coșmar, dupa ce a fost implicat într-un accident teribil.
Gheorghe Turda, implicat într-un accident teribil
Gheorghe Turda a plecat în Cambodgia, alături de un grup de români şi de oficialităţi din țară, numai ca a avut parte de un incident tare neplăcut, care l-ar fi putut costa viața.
„Azi mi s-a întâmplat un mic, dar periculos necaz. Am făcut o reclamaţie managerului hotelului în care suntem găzduiţi. În liftul din hotelul în care am fost accidentat mi-a căzut pur şi simplu grilajul luminatorului în cap şi pe umăr. Mă doare şi acum capul”, a spus Turda pentru Click!
Gheorghe Turda aşteaptă acum o rezoluţie din partea conducerii Hotelului „King Grand Boutique Hotel”, din Cambodgia, locul unde s-a petrecut incidentul.
Problemele se țin scai de Gheorghe Turda
Gheorghe Turda a fost diagnosticat în urmă cu un an cu cancer de piele, boală cauzată de un neg de lângă ureche. Artistul a reușit să învingă boala. În ultimele luni, Gheorghe Turda a apărut tot mai rar în emisiunile tv, preferând să își onoreze doar contractele muzicale, la diverse evenimente.